Bean: În pădurea Pinului,
La cerdacu Lui Novacu,
La masă de solzi de peşte
Beau voinicii boiereşte.
Beau, glumesc, se veselesc
Şi la Dumnezeu gândesc.
Beau, glumesc, se veselesc
Şi la Dumnezeu gândesc.
Dar Gruiţă, Novaciţă,
Nici nu bea, nici nu mânca,
Nici voie bună n-avea,
Ci sta gata de-a pleca.
– Măi Gruiţă, fiul meu,
Şa-ţi ajute Dumnezeu!
De ce şezi tu supărat,
Nebăut şi nemâncat?
Or banii ţi i-ai gătat,
Or ţi-i gândul la-nsurat,
Or ţi-i dor de Ţarigrad?
Or ţi-i dor de Ţarigrad?
- Nici banii nu i-am gătat,
Nici mi-i gândul la-nsurat,
Ci mi-i dor de Ţarigrad!
Novac din cap clătina
De vei merge-n Ţarigrad,
Să rămâi tu lângă gard,
În oraş să nu te bagi
Şi la vin să nu te tragi,
Gruiţă, copil zburdat,
De mic la rele-nvăţat,
El în seamă nu băga
Ce tatăl său îi spunea,
MAI!
Madalina Pavăl: –Înălţate împărate,
Să trăieşti cu sănătate!
Nimerit-au, nimerit,
La mine-n birt o venit
Un voinicel tinerel,
De toţi se miră de el;
Că-n trei zile şi-n trei nopţi
A băut sute de zloţi,
A băut trei buţi de vin,
Vin bătrân şi cu pelin
Ş-a mâncat trei vaci belite
Şi trei cuptoare de pite.
Nu bea vinul cum se bea,
Cu sălicu şi halba,
Ci mi-l bea el cu vadra,
Se miră toată lumea!
Cum pune vadra la gură,
Varsă-n gură ca-ntr-o şură;
Şi pita cât e de lată,
El o-mbucă totodată;
Tot vinul cât am avut,
Tot dânsul mi l-a băut
Tot mâncă şi tot sorbi,
Dar nimica nu-mi plăti.
– Înălţate împărate,
Eu îţi spun cu direptate
De trei palme-i lat în frunte
SI vreo 20 in spate
Apoi căutarea lui
Seamănă cu-a lupului;
Când se uită pe sub gene,
Şi măria-ta te-ai teme.
VALI UMBRA: Tu, Aniţă, Birtăşiţă,
Rogu-te la Dumnezeu
Şi te jur pe capul tău
Să nu-i spui unde şed eu,
Ăsta-i Gruia lui Novac,
Care ţara ne-a prădat,
A prădat-o-n lung şi-n lat,
De trei ori turcii-au tăiat
Şi acum iar o venit
Cu gând rău de prăpădit.
Bată-mi-l-ar Dumnezeu
Pe el şi pe tatăl său,
Dar, Aniţă, Birtăşiţă,
Ia' mi-l pune tu la masă
Şi dă-i vin cu rozolie,
Ca să-l tragă la beţie;
Dă-i vin cât el poate bea,
De plată nu întreba
Şi dă-i vin cât va pofti,
De plată nu pomeni.
Şi când vinul vei găta,
Vin-la mine, că ţ-oi da,
Numai să-l poţi tu-mbăta,
Că bun preţ îi căpăta!
Gruia gruia (...)
AFO: Şi Novac tot aştepta
Ca să-i vină Gruiţa;
Dar în zadar aştepta,
Că Gruia nu mai venea.
Atunci el ce mi-şi făcea?
La un corb el poruncea
Şi aşa că mi-i zicea
Sa-l caute pe Gruia
Apoi afară ieşea,
La temniţă se ducea,
Lăcatele le rupea
Şi pe Gruia îl scotea
Apoi amândoi se lua
Şi pe dusmani se întorceau
Şi pe toţi că mi-i tăiau.
Pe unde Novac mergeau
Ş-apoi scăpat îl făcea.
Iară Gruia cu Novac
Se lua de după cap
Şi se imbratisau
Şi Novacu, cât trăia,
Tot mereu se veselea
La dusmani nu se gândea!
